Titlul şi rezumatul conferinţei: Adrian Crăciunescu, arhitect, Bucureşti

Patrimoniul urban între propaganda turistică şi nevoia de identitate

 Identitatea unui oraş nu trebuie confecţionată. Ea trebuie să rezulte din două direcţii conjugate: din percepţia locuitorilor şi din percepţia nerezidenţilor. Există de multe ori tendinţa de a se forţa construirea unei identităţi prin accentuarea unor caracteristici “turistice” cu scopul de a stimula această industrie sau, dimpotrivă, pe baza unor păreri academice pe
care locuitorii nu le asimilează. O astfel de tendinţă nu poate fi corectă căci oraşul trebuie modelat pentru satisfacţia socială a locuitorilor săi şi nu pentru nevoile turiştilor. Atunci cand viaţa socială are un caracter identitar propriu şi satisfacţia de a locui un anumit oraş este evidentă, satisfacţia turistică a nerezidenţilor este o consecinţă firească iar produsul turistic
devine unul natural, spre deosebire de produsul turistic creat artificial, de obicei prin operaţiuni de marketing sau, mai aplicat, de “branding”. Atracţiile turistice sunt cu atât mai bine percepute cu cât ele suscită grija firească a locuitorilor de a le proteja ca fiind repere istorice şi culturale asumate. Pe de altă parte, există şi repere culturale care sunt percepute de către
nerezidenţi a fi caracteristice locului şi pe care rezidenţii refuză să le perceapă ca atare. Respectivele repere constituie totuşi o resursă economică ce nu trebuie ignorată, acestea fiind raţional a fi integrate în strategiile de dezvoltare locale. Exemplele bucureştene evidente în acest sens sunt Casa Poporului şi Bulevardul cunoscut înainte de Revoluţie cu numele de “Victoria
Socialismului”. Aceste obiective sunt, pe bună dreptate, văzute de arhitecţi şi de alţi intelectuali locali a fi nişte accidente neplăcute în istoria naţională, intervenţii urbanistice care au distrus o bună parte din adevărata identitate culturală a Bucureştiului. În acelaşi timp ele au o notorietate internaţională suficientă pentru a constitui ţintă turistică pentru o largă
categorie de vizitatori ceea ce le impune a fi integrate în gândirea economică viitoare, cu atât mai mult cu cât astfel de obiective nu necesită cheltuieli de promovare speciale având deja caracterul de “clişee”. Astfel de cazuri sunt însă relativ rare căci sunt legate de persoanaje istorice (Ceauşescu, Dracula) care suscită un interes particular  prin  moştenirea lor, de cele mai multe ori încărcată de extreme ori extravaganţe ce au căpătat notorietate în timp relativ îndelungat şi niciodată ca urmare a unei promovări dinspre local spre exterior ci, mai degrabă, invers. Care este in acest sens identitatea Chisinaului? Caci identitatea poate nu tine, de cele mai multe ori, de chestiunile cu caracterul de unicat ci, dimpotriva, de atributele care inscriu orasul intr-o serie. De aceea mie mi s-a parut ca arhitectura consistenta a realismului socialist este una dintre acest
caracteristici ce pot fi atât asumate de rezdenţi cât şi căutate de nerezidenţi. De asemenea, urbanismul asimilării ţariste este detectabil şi în alte părţi, în formule similare, asocierea pe care o fac eu cu Helsinki fiind poate corect din acest punct de vedere. Nu trebuie uitat că Republica Moldova este prezentă pentru moment în lista patrimoniului mondial prin intermediul
unei clasari “seriale” ce este caracteristică tocmai acestei perioade istorice ce marchează apariţia oraşului modern Chişinău.