CHIŞINĂUL LITERAR ŞI ARTISTIC
Vorbind cu o semnificaţie mitologică, oraşele sunt stele oprite din mişcare, polis-urile fiind, în Grecia antică, oraşe-stat. Mişcarea lor „haotică”, reţinută parmenidic, într-un loc, aduce primul semn de organizare, de structurare riguroasă cvasistatală.
Chişinăul nostru tinde, cel puţin la modul utopic, la un asemenea statut.
Dacă istoria lui ca atare, supusă adesea hazardului şi înstrăinării, acţiunilor de umilire prin considerarea sa ca mostră de provincialism, de „margine” sau chiar de „pustietate” (precum ne declara poetul-spion Puşkin), nu-i putem făgădui istoria culturală – bogată în evenimente şi personalităţi. Bogdan Petriceicu Hasdeu, marele cărturar şi mai-marele cărturarilor români, începe o listă reprezentativă, continuată de cei doi Donici – Alecu şi Leon, de Stamati şi Negruzzi (cu nuvela sa shakespeareană Alexandru Lăpuşneanul), de Alexie Mateevici şi Constantin Stere şi Măria Ciubotaru (ortografiată Ciubotari), de Bernardazzi, Şciusev şi Plămădeală. Străinul care nici nu prea cunoaşte poate uşor să-şi amintească de Bieşu, Doga, Loteanu, Vieru, Sulac, Dolgan, Curbet, Lunchevici. Iar fanii muzicii populare vor recunoaşte că „Lăutarii” lui Botgros este cea mai bună formaţie de acest gen din întregul spaţiu românesc.
A fost Chişinăul un „mediu modern” pentru cultura noastră? A fost şi n-a fost. Or, după cum spune Nietzsche, şi perioadele vitrege sunt favorabile culturii – prin reacţia „în contra”, prin evazionism estetic, prin codificare esopică, prin retragere strategică în „rădăcini” (am spus în Istoria că literatura basarabeană e „rizomică”), prin „întoarcere la izvoare”.
Perioada interbelică a fost cea mai fastă culturii, transformând Chişinăul într-un adevărat centru cultural. Identitatea lui artistică o asigură valoric „generaţia de creaţie” a lui Meniuc, Costenco, Isanos, instituţionalizata Societate a Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, revista de prestigiu şi canonicitate Viaţa Basarabiei. George Călinescu menţionează în monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini până la prezent, citând, în primul rând, chişinăuiana Viaţa Basarabiei: „Basarabia a dat dovezi de un mare interes literar” (George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până la prezent, ed. a Il-a, Bucureşti, 1982, p. 968). Eugen Ionesco întâmpină cu cronici elogioase apariţia romanului-fluviu al lui Constantin Stere în preajma revoluţiei.
Chişinăul postbelic a fost, în ciuda campaniilor mediatice de ideologizare realist-socialistă şi aservire cauzei comunismului, cetatea de scaun a culturii româneşti din Basarabia, găzduind şi solidarizând aproape întreaga intelectualitate de creaţie, provenită din ţară. El a realizat o sinteză de neaşteptat între ruralismul moral şi urbanismul intelectual, între canonicitatea identitară (în sensul lui Harold Bloom) şi europenitate. Sinteză pe care ne-o dorim şi astăzi, în Drumul nostru spre Centru, spre Grădina europeană a Hasperidelor.
Colocviile Chisinaului 